de pe www.bisericaevanghelica.eu
Autor: Martin Luther și comitetul semnatar, Traducere: prezbiter rev. Marius Leontiuc. Drept de tipărire: Editura Noua Speranță Timișoara
Notă a traducătorului: Articolele de la Schmalkald trasează diferența între lutheranism și neo-catolicism ambalat sub numele de Biserici Evanghelice sau Lutherane. Ceea ce vedem astăzi, ordinări doar ale sașilor sau maghiarilor în alte biserici lutherane din România sau celebrarea prin liturghia catolică în biserici care se prezintă ca lutherane, intră în conflict chiar cu ceea ce Luther a perfectat la Schmalkald. Aceste articole ne întăresc încă o dată reforma adusă prin Catehisme și convingerile noastre și atestă că în România, unica biserică Protestantă Evanghelică este cea a noastră., Gruparea Religioasă Biserica Protestantă Evanghelică
Prefaţă
1 Din moment ce Papa Paul al III-lea a convocat un Sinod anul trecut, pentru a se aduna la Mantua despre Whitsuntide și apoi l-a transferat de la Mantua, astfel încât nu se știe încă unde va fi sau poate să-l repare, iar noi din partea noastră fie trebuia să ne așteptăm ca să fim chemați și la Consiliu sau [să ne temem că vom fi] condamnați și nevocați, mi s-a cerut să adun și să colectez articolele doctrinei noastre [pentru a fi clar] în caz de deliberare cu privire la ce și cum am fi dispuși și capabili să cedăm papistașilor și în ce puncte am intenționat să perseverăm și să rămânem până la capăt.
2 În consecință, am redactat aceste articole și le-am prezentat în partea noastră. Au fost, de asemenea, acceptate și mărturisite în unanimitate de partea noastră și s-a hotărât că, în cazul în care Papa și adepții săi ar trebui să fie vreodată atât de îndrăzneți la modul serios și de bună credință, fără a minți și a înșela, să dețină un cu adevărat liber [legitim ] Sinodul creștin (așa cum ar fi într-adevăr obligat să facă), să avem public libertate pentru a expune Mărturisirea credinței noastre.
3 Dar, deși curtea de la Roma se teme atât de groaznic de un Sinod creștin liber și evită lumina atât de rușinos, încât a înlăturat [în întregime], chiar și celor care sunt de partea sa, speranța că va permite vreodată un Sinod liber. Cu atât mai puțin că ea însăși o va ține, de aceea, așa cum este drept, ei [mulți papistași] se simt foarte jigniți și nu au probleme în acest sens [sunt dezgustați de această neglijență a Papei], deoarece ei observă că Papa ar fi mai degrabă pentru pierderea tuturor creștinătății și a tuturor sufletelor condamnate decât să permită fie el însuși, fie adepților săi să fie reformați, chiar puțin; iar tirania [lor] să fie limitată. Cu toate acestea, am decis între timp să public aceste articole în format simplu, astfel încât dacă mor înainte să existe un Consiliu (așa cum aștept și sper pe deplin,deoarece sclavii care fug de lumină și evită ziua iau astfel de dureri nenorocite pentru a întârzia și împiedica Sinodul), cei care trăiesc și rămân după mine să poată avea mărturia și mărturisirea mea de cedință, pe lângă mărturisirea pe care am emis-o anterior, prin care până acum am rămas și, după harul lui Dumnezeu, voi rămâne.
4 Căci ce să zic? Cum să mă plâng? Încă trăiesc, scriu, predic și predic zilnic; [și] totuși se găsesc astfel de oameni răutăcioși, nu numai printre adversari, ci și frați falși care mărturisesc că sunt de partea noastră, care îndrăznesc să citească scrierile și doctrina mea direct împotriva mea și să mă lase să privesc și să ascult, deși ei știu bine că învăț altfel, și doresc să-și împodobească veninul cu munca mea și sub numele meu să [înșel și să-i inducă în eroare pe oamenii săraci. [Dumnezeule!] Vai! ce se va întâmpla mai întâi când voi fi mort?
5 Într-adevăr, ar trebui să răspund la toate în timp ce trăiesc încă. Dar, din nou, cum pot opri singur toate gurile diavolului? în special a celor (întrucât toți sunt otrăviți) care nu vor auzi sau observa ceea ce scriem, ci se vor manifesta cu toată sârguința cum pot ca să ne perverteze și să ne corupă de la Cuvânt în fiecare scrisoare. L-am lăsat pe diavol să răspundă sau, în sfârșit, la mânia Domnului, așa cum merită.
6 Mă gândesc adesea la bunul Gerson, care se îndoiește că ar trebui să fie [scris și] publicat ceva bun. Dacă nu se face, sunt neglijate multe suflete care ar putea fi eliberate; dar dacă se face, diavolul este acolo cu limbi maligne, ticăloase, fără număr, care invenionează și pervertește totul, astfel încât totuși rodul [utilitatea scrierilor] să fie împiedicată.
7 Totuși, ceea ce se câștigă prin aceasta este manifestul. Căci, în timp ce aceștia au mințit atât de rușinos împotriva noastră și prin minciuni au dorit să rețină oamenii, Dumnezeu și-a avansat în permanență lucrarea și a făcut ca urmările lor să fie tot mai mici și ale noastre să fie mai mari, iar prin minciunile lor le-a făcut și le face să fie aduși de rușine.
8 Trebuie să spun o poveste. A fost un doctor trimis aici, din Franța, la Wittenberg, care ne-a spus public în față că regele său este sigur și mai mult decât sigur, că printre noi nu există biserică, nici magistrat, nici viață de căsătorie, dar toți trăiesc în mod de promiscuitate ca bovinele și fiecare cineva face ce vrea.
9 Imaginați-vă acum, cum ne vor privi aceia care, prin scrierile lor, au insuflat minciuni atât de grosolane regelui și altor țări precum adevărul pur, în acea zi, înaintea scaunului judecății lui Hristos? Hristos, Domnul și Judecătorul dintre noi toți, știe bine că ei mint și au mințit [întotdeauna], la rândul lor, sentința Lui trebuie să o audă; că ei o știu cu siguranță. Dumnezeu Să-i convertească la pocăință pe cei care pot fi convertiți! În ceea ce privește restul, se va spune: Vai, și, vai! veşnic.
10 Dar pentru a reveni la subiect. Îmi doresc cu adevărat să văd un Sinod cu adevărat creștin [adunat de ceva timp], pentru ca multe lucruri și persoane să poată fi ajutate. Nu că avem nevoie de el, pentru că bisericile noastre sunt acum, prin harul lui Dumnezeu, atât de luminate și dotate cu Cuvântul curat și cu folosirea corectă a Tainelor, cu cunoaștere a diferitelor chemări și a faptelor corecte, încât noi din partea noastră cerem să nu facem Consiliul, și în privința acestor aspecte nu au nimic mai bun de sperat sau de așteptat de la un Consiliu. Dar vedem în episcopii de pretutindeni atâtea parohii vacante și pustii, încât inima cuiva s-ar frânge și totuși nici episcopilor, nici canoanelor nu le pasă cum trăiesc sau mor oamenii săraci, pentru care totuși Hristos a murit și cărora nu li se permite să-L audă. Vorbesc cu ei ca adevăratul Păstor cu oile Sale.
11 Acest lucru mă face să mă cutremur și să mă tem că, la un moment dat, El poate trimite un consiliu de îngeri asupra Germaniei, care ne va distruge cu totul, precum Sodoma și Gomora, pentru că ne batem joc de El cu Sinodul.
12 În afară de astfel de afaceri ecleziastice necesare, în domeniul politic ar exista și nenumărate chestiuni de mare importanță care sunt de îmbunătățit. Există dezacordul dintre prinți și state; cămătăria și avaritatea au izbucnit ca un potop și au devenit legale [sunt apărate cu o dovadă de drept]; lipsă de libertate, obrăznicie, extravaganță în îmbrăcăminte, lăcomie, jocuri de noroc, afișare inactivă, cu tot felul de obiceiuri proaste și răutate, nesupunere a supușilor, a domesticilor și a muncitorilor, a oricărui comerț, de asemenea exigențele [și prețurile de vânzare cele mai exorbitante] ale țăranilor (și cine le poate enumera pe toate?) au crescut atât de mult încât nu pot fi rectificate de zece Consilii și douăzeci de diete.
13 Dacă în Consiliu ar fi luate în considerare problemele principale ale moșiilor spirituale și lumești, care sunt contrare lui Dumnezeu, ele ar avea toate mâinile atât de pline încât jocul copilului și absurditatea rochiilor lungi [însemnele oficiale], tonsuri mari, cincturi largi [ sau ciuperci], pălării sau maciile episcopilor sau cardinalilor, precum jongleria, ar fi între timp uitate. Dacă am fi îndeplinit mai întâi porunca și ordinea lui Dumnezeu în domeniul spiritual și secular, am găsi suficient timp pentru a reforma mâncarea, îmbrăcămintea, tonsurile și surplusurile. Dar, dacă vrem să înghițim astfel de cămile și, în schimb, să ne strecurăm la țânțari, să lăsăm grinzile să stea și să judece motele, am putea fi într-adevăr mulțumiți de Consiliu.
14 Prin urmare, am prezentat câteva articole; pentru că avem fără aceasta atâtea porunci ale lui Dumnezeu de observat în Biserică, stat și familie că nu le putem îndeplini niciodată. Atunci, la ce folosește, sau la ce folosește faptul că multe decrete și legi asupra acestora sunt făcute în Consiliu, mai ales atunci când aceste lucruri principale poruncite de Dumnezeu nu sunt nici privite, nici respectate? La fel ca și cum El ar fi obligat să onoreze jongleria noastră ca răsplată a călcării poruncilor Sale solemne. Dar păcatele noastre cântăresc asupra noastră și fac ca Dumnezeu să nu ne fie milostiv; căci nu ne căim și, în plus, dorim să apărăm orice urâciune.
15 Doamne Iisuse Hristoase, convoacă Tu însuți un Consiliu și izbăvește pe robii Tăi prin venirea Ta glorioasă! Papa și adepții săi sunt terminați; nu vor avea nimic din Tine. Doar Tu, ajută-ne pe noi, care suntem săraci și nevoiași, care suspinăm către Tine și Te rugăm cu stăruință, conform harului pe care ni l-ai dat, prin Duhul Tău Sfânt, care trăiește și împărățește cu Tine și Tatăl, Fi binecuvântat pentru totdeauna! Amin.
Partea I
Tratări ale articolelor sublime referitoare la Majestatea Divină, ca:
1 I. Că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, trei persoane distincte într-o singură esență și natură divină, sunt un singur Dumnezeu, care a creat cerul și pământul.
2 II. Că Tatăl nu este născut de nimeni; Fiul Tatălui; Duhul Sfânt provine de la Tatăl și Fiul.
3 III. Că nu Tatăl și nici Duhul Sfânt, ci Fiul a devenit om.
4 IV. Că Fiul a devenit om în acest fel, că El a fost conceput, fără cooperarea omului, de Duhul Sfânt și s-a născut din pură, sfântă Fecioara Maria. După aceea a suferit, a murit, a fost îngropat, a coborât în iad, a înviat din morți, s-a înălțat la cer, s-a așezat la dreapta lui Dumnezeu, va veni să judece pe cei vii și morți etc.,precum Crezului Apostolilor, precum și cea a Sfântului Atanasie și Catehismul de uz comun pentru copii, învațate.
5 În ceea ce privește aceste articole, nu există nici o dispută sau contrazicere, deoarece amândouă părțile le mărturisim. Prin urmare, nu este necesar acum să le tratăm mai departe.
Partea a II-a
Tratări ale articolelor care se referă la slujba și lucrarea lui Isus Hristos sau la răscumpărarea noastră.
Articolul I: Primul și articolul principal
1 Că Isus Hristos, Dumnezeul și Domnul nostru, a murit pentru păcatele noastre și a fost înviat din morți pentru îndreptățirea noastră, Rom. 4:25 .
2 Și numai El este Mielul lui Dumnezeu care ia păcatele lumii, Ioan 1:29; iar Dumnezeu a pus asupra Lui nelegiuirile tuturor, Is. 53: 6 .
3 La fel: Toți au păcătuit și sunt îndreptățiți fără merit [în mod liber și fără propriile fapte sau merite] prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, în sângele Său, Rom. 3: 23
4 Acum, întrucât este necesar să credem acest lucru și nu poate fi altfel dobândit sau reținut de nicio lucrare, lege sau merit, este clar și sigur că doar această credință ne justifică așa cum spune Sfântul Pavel, Rom. 3:28 Căci concluzionăm că un om este îndreptățit prin credință, fără faptele Legii. La fel 3:26: Pentru ca El să fie drept și Justificatorul celui care crede în Hristos.
5 Din acest articol, nimic nu poate fi cedat sau predat [nici nu se poate acorda sau permite nimic contrar aceluiași lucru], chiar dacă cerul și pământul și orice nu va rămâne, ar trebui să se scufunde în ruină. Căci nu există nici un alt nume sub cer, dat printre oameni prin care să fim mântuiți, spune Petru, Fapte 4:12. Și pin rănile Sale suntem vindecați, Is. 53: 5. Și de la acest articol depind toate lucrurile pe care le predăm și le practicăm în opoziție cu Papa, diavolul și lumea [întreagă]. Prin urmare, trebuie să fim siguri cu privire la această doctrină și să nu ne îndoim; căci altfel totul este pierdut, iar Papa și diavolul și toate lucrurile obțin victoria și se năpustesc asupra noastră.
Articolul II: Liturghia
1 Că Liturghia [catolică] în papalitate trebuie să fie cea mai mare și cea mai oribilă urâciune, întrucât intră în conflict direct și puternic cu articolul principal și, totuși, deasupra și înaintea tuturor celorlalte idolatrii papale, ea a fost cea mai mare și mai expresivă. Căci s-a susținut că această jertfă sau lucrarea Liturghiei, chiar dacă este făcută de un ticălos rău [și abandonat], îi eliberează pe oameni de păcate, atât în această viață, cât și în purgatoriu, în timp ce numai Mielul lui Dumnezeu va face și are unică competență să facă acest lucru, după cum sa spus mai sus. Din acest articol, nimic nu trebuie predat sau acordat, deoarece primul articol nu permite acest lucru.
2 Dacă, poate, ar exista papistași rezonabili, am putea vorbi moderat și prietenos, astfel: mai întâi, de ce susțin atât de rigid Liturghia? Căci nu este decât o invenție pură a oamenilor și nu a fost poruncită de Dumnezeu; și orice invenție a omului o putem arunca [cu siguranță], așa cum declară Hristos, Mat. 15: 9: Zadarnic mi se închină ei Mie, predând ca învățătură a credinței poruncile oamenilor.
3 În al doilea rând. Este un lucru inutil, care poate fi omis fără păcat și pericol.
4 În al treilea rând. Taina poate fi primită într-un mod mai bun și mai binecuvântat [mai acceptabil pentru Dumnezeu], (da, singura cale binecuvântată), conform instituției lui Hristos. De ce, atunci, conduc lumea la vaiete și la mizerie [extremă] din cauza unei chestiuni fictive, inutile, care poate fi bine obținută într-un alt mod simplu și mai binecuvântat?
5 Fie [grija ca] să fie propovăduită public oamenilor că Liturghia [catolică], ca un zâmbet de bărbați [poveste comică sau figură umană], poate fi omisă fără păcat și că nu va fi condamnat nimeni care nu o respectă, ci că pot fi salvate într-un mod mai bun fără Liturghie. Pun pariu [Astfel se va întâmpla] că Liturghia [catolică] se va prăbuși de la sine, nu numai în rândul oamenilor de rând, nebuni [nepoliticoși], ci și în rândul tuturor evlavioși, creștini, rezonabili , Inimi temătoare de Dumnezeu; și că cu atât mai mult, când vor auzi că Liturghia [catolică] poate fi un lucru [foarte] periculos, fabricat și inventat fără voia și Cuvântul lui Dumnezeu.
6 În al patrulea rând. Întrucât astfel de nenumărate și nespuse abuzuri au apărut în întreaga lume din cumpărarea și vânzarea de mesă, Liturghia ar trebui renunțată de drept, dacă nu are alt scop decât de a preveni abuzurile, chiar dacă în sine avea ceva avantajos și bun. Cu cât mai mult ar trebui să renunțăm la ea, pentru a preveni [scăpa] pentru totdeauna de aceste oribile abuzuri, deoarece sunt cu totul inutile, inutile și periculoase și putem obține totul printr-un mod mai necesar, mai profitabil și mai sigur, fără Liturghie .
7 În al cincilea rând. Dar, întrucât Liturghia [catolică] nu este altceva și nu poate fi altceva (așa cum declară Canonul și toate cărțile), decât o lucrare a oamenilor (chiar și a ticăloșilor ticăloși), prin care se încearcă să se împace pe sine și pe ceilalți cu Dumnezeu și să obțină și iar să obțină și să merite iertarea păcatelor și a harului (pentru că astfel, Liturghia este respectată atunci când este observată cel mai bine; altfel, în ce scop ar servi?), tocmai din acest motiv trebuie și ar trebui [cu siguranță] să fie condamnată și respinsă. Pentru că acest lucru intră în conflict direct cu articolul principal, care spune că nu este un angajat rău sau evlavios al Liturghiei cu propria sa lucrare, ci Mielul lui Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu, care ne ia păcatele.
8 Dar dacă cineva ar trebui să promoveze pretextul că, fie ca act de devoțiune, dorește să-și administreze Taina sau Împărtășania, nu este serios [ar comite o mare greșeală și nu ar vorbi serios și sincer] . Căci, dacă dorește să comunice cu sinceritate, cea mai sigură și mai bună cale pentru el, este în Taina administrată conform instituției lui Hristos. Dar faptul că cineva își administrează comuniunea este o noțiune umană, incertă, inutilă, da, chiar interzisă. Și nu știe ce face, pentru că fără Cuvântul lui Dumnezeu ascultă o falsă părere și invenție umană.
9 Deci, de asemenea, nu este corect (chiar dacă chestiunea era de altfel corectă) ca cineva să folosească Taina comună a [aparținerii] Bisericii conform propriei sale devoțiuni private și fără Cuvântul lui Dumnezeu și în afară de comuniune iar Biserica să se micșoreze cu aceaste practici.
10 Acest articol referitor la Liturghia lor va fi întreaga sarcină a Consiliului. [Consiliul va transpira cel mai mult și va fi ocupat cu acest articol referitor la Liturghie.] Căci dacă ar fi [deși ar fi] posibil ca aceștia să ne abroge toate celelalte articole, totuși nu ar putea admite acest lucru. Așa cum Campegius a spus la Augsburg că va fi sfâșiat înainte de a renunța la Liturghie, așa, cu ajutorul lui Dumnezeu, și eu m-aș lăsa să fiu redus la cenușă înainte de a permite o angajare a Liturghiei lor, Ea este bună sau rea, concepută pentru a fi egal cu Hristos Isus, Domnul și Mântuitorul meu, sau pentru a fi înălțat deasupra Lui. Astfel suntem și rămânem veșnic separați și opuși unul față de celălalt. Se simt suficient de bine încât, atunci când cade Liturghia sa, Papalitatea se află în ruine. Înainte de a permite acest lucru, ne vor ucide pe toți, dacă pot.
11 În plus față de toate acestea, coada acestui dragon, [vreau să spun] Liturghia papei, a născut o mulțime de viermi de idolatri.
12 În primul rând, purgatoriul. Aici și-au transportat comerțul în purgatoriu prin masele pentru suflete și veghii, și sărbătorile săptămânale, lunare și anuale ale obsequiilor și, în cele din urmă, de Săptămâna comună și de Ziua tuturor sfinților, prin băile sufletului, astfel încât Liturghia lor este folosită aproape singură pentru morți, deși Hristos a instituit Taina numai pentru cei vii. Prin urmare, purgatoriul și orice solemnitate, rit și comerț legat de acesta, nu trebuie să fie considerat altceva decât un spectru al diavolului. Căci intră în conflict cu articolul principal [care învață] că numai Hristos, și nu lucrările oamenilor, trebuie să ajute [eliberând] sufletele. Ca să nu mai vorbim de faptul că nu ni s-a poruncit sau nu s-a poruncit nimic divin cu privire la morți. Prin urmare, toate acestea pot fi omise în siguranță, chiar dacă nu ar fi eroare și idolatrie.
13 Papistașii citează aici pe Augustin și pe unii dintre Părinții despre care se spune că au scris despre purgatoriu și cred că nu înțelegem în ce scop și în ce scop au vorbit așa cum au făcut-o. Sfântul Augustin nu scrie că există un purgatoriu și nici nu are o mărturie a Scripturii care să-l constrângă la aceasta, dar lasă la îndoială dacă există unul și spune că mama sa a cerut să fie amintită la altar sau la Taină. Acum, toate acestea nu sunt altceva decât devoțiunea oamenilor și, de asemenea, a indivizilor și nu stabilește un articol de credință, care este apanajul numai al lui Dumnezeu.
14 Cu toate acestea, papiștii noștri citează astfel de declarații [opinii] ale oamenilor pentru ca oamenii să creadă în manipularea lor oribilă, blasfemiatoare și blestemată în masele pentru sufletele din purgatoriu [sau în sacrificiile pentru morți și daruri], etc. nu va dovedi niciodată aceste lucruri de la Augustin. Acum, când au abolit traficul de mase pentru purgatoriu, la care Augustin nu a visat niciodată, vom discuta cu ei dacă vor fi admise expresiile lui Augustin fără Scriptură [fiind fără mandatul Cuvântului] și dacă morții ar trebui amintiți la Euharistie.
15 Căci nu se poate face să încadrezi articole de credință din lucrările sau cuvintele sfinților Părinți; altfel felul lor de cumpărături, de îmbrăcăminte, de casă etc. ar trebui să devină un articol de credință, așa cum se făcea cu moaștele. [Avem, totuși, o altă regulă, și anume] Regula este: Cuvântul lui Dumnezeu va stabili articole de credință și nimeni altcineva, nici măcar un înger.
16 În al doilea rând. Din aceasta a rezultat că spiritele rele au săvârșit multă sclavie [și-au exercitat răutatea], apărând ca sufletele celor plecați, și cu nespuse [oribile] minciuni și trucuri au cerut masele, priveghiile, pelerinajele și alte pomeni.
17 Toate acestea trebuia să le primim ca articole de credință și să trăim în consecință; iar Papa a confirmat aceste lucruri, precum și Liturghia sa și toate celelalte urâciuni. Nici aici nu există [nu se poate și nu trebuie să existe] cedarea sau predarea.
18 În al treilea rând. [De aici au apărut] pelerinajele. Și aici s-au căutat masele, iertarea păcatelor și harul lui Dumnezeu, căci masa a controlat totul. Acum este într-adevăr sigur că astfel de pelerinaje, fără Cuvântul lui Dumnezeu, nu ne-au fost poruncite, nici nu sunt necesare, deoarece putem avea aceste lucruri [sufletul poate fi îngrijit] într-un mod [simplex] mai bun și putem omite aceste pelerinaje fără nici un păcat și pericol. De ce, așadar, își lasă acasă [pustie] propria parohie [slujitorii lor chemați, parohiile lor], Cuvântul lui Dumnezeu, soțiile, copiii etc., care sunt rânduiți și [în atenția cui este necesar și a fost] poruncit, și să fugi după aceste teste inutile, incerte și periculoase ale diavolului [și erorilor]?
19 Cu excepția cazului în care diavolul călărea [înnebunit] pe Papa, determinându-l să laude și să stabilească aceste practici, prin care oamenii s-au revoltat din nou de Hristos la propriile opere și au devenit idolatri, ceea ce este cel mai rău dintre toate; în plus, nu este nici necesar, nici comandat, dar este lipsit de sens și îndoielnic și, pe lângă acesta, dăunător. Prin urmare, nici aici nu poate exista cedare sau predare [a da sau a admite ceva aici nu este legal] etc.
20 Și să fie propovăduit acest lucru, că astfel de pelerinaje nu sunt necesare, ci periculoase; și apoi vedeți ce va deveni din ei. [Căci astfel vor pieri de la sine.]
21 În al patrulea rând. Fraternități [sau societăți], în care cloistele, capitolele, vicarii au desemnat și comunicat (printr-un contract legal și vânzare) toate masele și lucrările bune etc., atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți. Aceasta nu este doar cu totul o biblie umană, fără Cuvântul lui Dumnezeu, cu totul inutilă și nepromovată, ci și contrară articolului principal, al Răscumpărării. Prin urmare, nu trebuie tolerate în niciun fel.
22 În al cincilea rând. Moaștele, în care se găsesc atât de multe minciuni și tâmpenii cu privire la oasele câinilor și ale cailor, încât chiar și diavolul a râs de astfel de tâmpenii, ar fi trebuit de mult să fie condamnate, chiar dacă în ele erau unele bune; și cu atât mai mult cu cât sunt fără Cuvântul lui Dumnezeu; fiind nici ordonate, nici sfătuite, ele sunt un lucru cu totul inutil și inutil.
23 Dar cel mai rău este că [și-au imaginat că] aceste relicve trebuiau să lucreze îngăduință și iertarea păcatelor [și le-au venerat] ca o bună lucrare și serviciu al lui Dumnezeu, precum Liturghia etc.
24 În al șaselea rând. Aici aparțin indulgențele prețioase acordate (dar numai pentru bani) atât celor vii, cât și celor morți, prin care nenorocitul [sacrilegiu și blestemat] Iuda, sau Papa, a vândut meritul lui Hristos, împreună cu meritele de prisos ale tuturor sfinților și ale întregii Biserici etc. Toate aceste lucruri [și fiecare dintre ele] nu trebuie suportate și nu sunt numai fără Cuvântul lui Dumnezeu, fără necesitate, nu sunt poruncite, ci sunt împotriva articolului principal. Căci meritul lui Hristos este [reținut și] obținut nu prin faptele sau pence-urile noastre, ci din har prin credință, fără bani și merite; și este oferit [și prezentat] nu prin puterea Papei, ci prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.
Despre Invocarea [comemorarea] Sfinților.
25 Invocarea [comemorarea] sfinților este, de asemenea, unul dintre abuzurile lui Antihrist care intră în conflict cu articolul principal și distruge cunoașterea lui Hristos. Nici nu este poruncit, nici sfătuit, nici nu are niciun exemplu [sau mărturie] în Scriptură și chiar dacă a fost un lucru prețios, așa cum nu este [în timp ce, dimpotrivă, este un lucru foarte dăunător], în Hristos noi aveți totul de o mie de ori mai bun [și mai sigur, astfel încât să nu avem nevoie să chemăm sfinții].
26 Și, deși îngerii din cer se roagă pentru noi (așa cum o face și Hristos Însuși), la fel ca și sfinții de pe pământ și poate și din ceruri, totuși, de aici nu urmează să invocăm și să-i adorăm pe îngeri și sfinți sau să postim, organizăm sărbători, celebrări cu Liturghia în cinstea lor, fac jertfe și înființează biserici, altare, închinare divină și, în alte moduri, le slujesc și le consideră ca ajutoare care au nevoie [ca patroni și mijlocitori] și le împart între toate tipurile de ajutor și atribuie fiecăruia o anumită formă de asistență, așa învață și fac papistașii. Căci aceasta este idolatrie și o astfel de onoare îi aparține numai lui Dumnezeu.
27 Căci, în calitate de creștin și sfânt pe pământ, te poți ruga pentru mine, nu numai într-una, ci și în multe necesități. Dar din acest motiv nu sunt obligat să te ador și să te invoc și să sărbătoresc sărbători, să postesc, să fac daruri, să țin slujbe pentru cinstea ta [și să te închini] și să îmi pun credința în tine pentru mântuirea mea. În alte moduri pot să te onorez, să te iubesc și să-ți mulțumesc în Hristos.
28 Dacă acum o astfel de onoare idolatră ar fi retrasă de la îngeri și sfinții plecați, onoarea rămasă ar fi fără rău și ar fi uitată repede. Căci atunci când avantajul și asistența, atât trupească, cât și spirituală, nu mai sunt de așteptat, sfinții nu vor fi tulburați (închinarea sfinților va dispărea în curând), nici în mormintele lor, nici în ceruri. Căci fără răsplată sau din dragoste pură, nimeni nu își va aminti prea mult, nu va stima, sau nu le va onora [acordă-le onoare divină].
29 Pe scurt, Liturghia catolică în sine și tot ceea ce provine din ea și orice este atașat de ea, nu o putem tolera, ci trebuie să condamnăm, pentru a putea păstra sfânta Taină curată și sigură, conform instituției lui Hristos, angajat și primit prin credință.
Articolul III: Castele și al Breslele
1 Castele și breslele [colegiile canoanelor și locuințelor comuniste], care au fost fondate anterior cu bună intenție [a strămoșilor noștri] de a educa bărbați învățați și femei în caste [și modeste], ar trebui să fie din nou îndreptate spre o astfel de utilizare, pentru ca pastorii, predicatorii și alți slujitori ai bisericilor pot fi dispuși și, de asemenea, alte persoane necesare [potrivite] pentru [administrația politică] a guvernului laic [sau pentru Commonwealth] din orașe și țări și ca fecioare bine educate pentru mame și menajere etc.
2 Dacă nu vor îndeplini acest scop, este mai bine să fie abandonate sau anulate din sarcina bisericii, mai degrabă decât [continuând], cu serviciile lor hulitoare inventate de oameni, considerate ca fiind ceva mai bun decât viața creștină obișnuită față de oficiile și chemările rânduite de Dumnezeu. Căci toate acestea sunt, de asemenea, contrare primului articol principal despre răscumpărarea făcută prin Isus Hristos. Adăugați la aceasta că (ca toate celelalte invenții umane) acestea nu au fost nici comandate; acestea sunt inutile și ineficiente și, în plus, oferă ocazii pentru muncă periculoasă și zadarnică [supărări periculoase și închinare nefolositoare], astfel de servicii pe care profeții le numesc Aven, adică durere și muncă.
Articolul IV: Papalitatea
1 Papa nu este, potrivit legii divine, sau conform Cuvântului lui Dumnezeu, capul întregii creștinătăți (căci acest [nume] aparține numai unuia, al cărui nume este Isus Hristos), ci este doar episcopul și pastorul Bisericii din Roma și a celor care de bunăvoie sau printr-o creație umană (adică un magistrat politic) s-au atașat de el, pentru a fi creștini, nu sub el ca domn, ci împreună cu el ca frați [colegi] și tovarăși, precum arată conciliile antice și epoca Sfântului Ciprian.
2 Dar astăzi niciunul dintre episcopi nu îndrăznește să se adreseze Papei ca frate așa cum se făcea în acea vreme [în epoca lui Ciprian]; dar ei trebuie să-l numească lordul cel mai milostiv, chiar dacă sunt regi sau împărați. Această [asemenea aroganță] nu o putem, nu trebuie, să o luăm asupra conștiinței noastre [ca o bună normă aprobată]. Lasă-l, totuși, cine o va face, să o facă fără noi [pe riscul său].
3 De aici rezultă că toate lucrurile pe care Papa, dintr-o putere atât de falsă, răutăcioasă, hulitoare și arogantă, le-a făcut și le-a întreprins. Au fost și sunt în continuare afacerile și tranzacțiile pur diabolice (cu excepția lucrurilor care țin de guvernul laic, unde Dumnezeu permite adesea să se efectueze mult bine pentru un popor, chiar și printr-un tiran și un ticălos [necredincios]) pentru ruină a întregii biserici sfinte [catolice sau] creștine (în măsura în care este în puterea sa) și pentru distrugerea primului și principalului articol despre răscumpărarea făcută prin Isus Hristos.
4 Căci există toate tratatele și cărțile sale, în care el răcnește ca un leu (așa cum îl înfățișează îngerul din Apoc. 12, [strigând] că niciun creștin nu poate fi salvat decât dacă îl ascultă și îi este supus în toate lucrurile că el dorește, spune, și face. Toate acestea nu înseamnă decât să spui: Deși crezi în Hristos și ai în El [singur] tot ceea ce este necesar pentru mântuire, totuși nu este nimic și totul în degeaba dacă nu mă considerați [aveți și vă închinați] ca pe Dumnezeul vostru și nu vă supuneți și ascultați de mine. Și totuși este evident că Biserica sfântă a fost fără Papa de cel puțin mai mult de cinci sute de ani și că chiar și în prezent, bisericile grecilor și ale multor alte limbi nu au fost și nu sunt încă sub Papa.
5 În plus, așa cum s-a remarcat adesea, este o figură umană care nu este comandată și este inutilă și ineficientă; căci sfânta Biserică creștină poate exista foarte bine fără un astfel de cap și cu siguranță ar fi rămas mai bună [mai pură, iar cariera sa ar fi fost mai prosperă] dacă un astfel de cap nu ar fi fost ridicat de diavol.
6 Și papalitatea nu are nici un folos în Biserică, deoarece nu exercită nicio funcție creștină; și, prin urmare, este necesar ca Biserica să continue și să existe fără Papa.
7 Și presupunând că Papa ar da acest punct, pentru a nu fi suprem prin dreptul divin sau din porunca lui Dumnezeu, ci că trebuie să avem [trebuie să fim aleși] un [anumit] cap, căruia să-i adere toți ceilalți [ca susținerea lor] pentru ca [concordia și] unitatea creștinilor să fie păstrată împotriva sectelor și ereticilor și ca un astfel de cap să fie ales de oameni și să fie pus în alegerea și puterea oamenilor să schimbe sau să înlăture acest cap , la fel cum Conciliul de la Constinopol a adoptat aproape acest curs cu referire la Papi, eliminând trei și alegând un al patrulea; presupunând, zic eu, că Papa și Scaunul de la Roma vor ceda și accepta acest lucru (ceea ce, totuși, este imposibil; pentru că astfel ar trebui să permită ca întregul său tărâm și averea să fie răsturnate și distruse, cu toate drepturile și cărțile sale, un lucru pe care, pentru a vorbi în câteva cuvinte, nu îl poate face), totuși, chiar și în acest fel creștinismul nu ar fi ajutat, dar ar apărea mult mai multe secte decât înainte.
8 Căci, întrucât oamenii ar trebui să fie supuși acestui cap, nu din porunca lui Dumnezeu, ci din plăcerea lor personală, ar fi disprețuit cu ușurință și în scurt timp și, în sfârșit, nu ar păstra niciun membru; nici nu ar trebui să fie limitată pentru totdeauna la Roma sau în orice alt loc, dar ar putea fi oriunde și în orice biserică Dumnezeu ar acorda unui om potrivit pentru [luarea asupra lui a unui astfel de mare] serviciu. O, starea de lucru complicată și confuză [nedumerirea] care ar rezulta!
9 Prin urmare, Biserica nu poate fi niciodată mai bine guvernată și păstrată decât dacă trăim cu toții sub un singur cap, Hristos, și toți episcopii sunt egali în funcție (deși sunt inegali în daruri), să fie uniți cu sârguință în unitatea doctrinei, credinței, sacramentelor, rugăciune și lucrări de dragoste etc., așa cum scrie Sfântul Ieronim că preoții din Alexandria împreună și în comun au guvernat bisericile, la fel ca și apostolii și apoi toți episcopii din întreaga creștinătate, până când Papa și-a ridicat capul mai presus de toate .
10 Această învățătură arată cu tărie că Papa este chiar Antihristul, care s-a înălțat deasupra și s-a opus lui Hristos pentru că nu va permite creștinilor să fie mântuiți fără puterea sa, care, cu toate acestea, nu este nimic și nu este nici rânduit, nici poruncit. de către Dumnezeu.
11 Aceasta este, corect vorbind, pentru a se înălța mai presus de tot ceea ce este numit Dumnezeu, așa cum spune Pavel, 2 Tes. 2: 4. Chiar și turcii sau tătarii, mari dușmani ai creștinilor, nu fac acest lucru, dar permit oricui dorește să creadă în Hristos și să ia tribut și ascultare trupească de la creștini.
12 Papa, totuși, interzice această credință, spunând că pentru a fi mântuit o persoană trebuie să-l asculte. Nu vrem să facem acest lucru, chiar dacă din această cauză trebuie să murim în numele lui Dumnezeu.
13 Toate acestea rezultă din faptul că Papa a dorit să fie numit conducătorul suprem al Bisericii creștine de drept divin. În consecință, el a trebuit să se facă egal și superior lui Hristos și a trebuit să se facă proclamat cap și apoi stăpân al Bisericii și, în cele din urmă, al întregii lumi, și pur și simplu Dumnezeu pe pământ, până când a îndrăznit să dea porunci chiar și îngerilor din cer.
14 Și când distingem învățătura Papei, sau o măsurăm și o ținem împotriva Sfintei Scripturi, se constată [se pare clar] că învățătura Papei, acolo unde este cea mai bună, a fost luată din legea imperială și cea păgână și tratează problemele politice și a decizii sau drepturi, așa cum arată Decretalii; în plus, predă ceremonii referitoare la biserici, veșminte, mâncare, persoane și lucruri puerile, asemănătoare, teatrale și comice fără măsură, dar în toate aceste lucruri nimic din Hristos, credință și poruncile lui Dumnezeu. În sfârșit, nu este altceva decât diavolul însuși, deoarece deasupra și împotriva lui Dumnezeu îndeamnă [și răspândește] falsitățile sale [papale] referitoare la mase, purgatoriu, viața monahală, propriile opere și închinarea divină [fictivă] (pentru că acesta este clar Papalitatea), și condamnă, ucide și torturează pe toți creștinii care nu înalță și nu onorează aceste urâciuni [ale Papei] mai presus de toate. Prin urmare, la fel de puțin cât ne putem închina diavolului însuși ca Domn și Dumnezeu, nu putem îndura apostolul său, Papa sau Antihrist, în conducerea sa ca șef sau domn. Căci a minți, a ucide și a distruge trupul și sufletul veșnic, în asta constă într-adevăr guvernul său papal, așa cum am arătat foarte clar în multe cărți.
15 În aceste patru articole vor avea destul de condamnat în Consiliu. Căci ei nu pot și nu ne vor acorda nici măcar cel mai mic punct dintr-unul dintre aceste articole. În acest sens ar trebui să fim siguri și să ne animăm cu [să fim avertizați și să fim fermi] în speranța că Hristos, Domnul nostru, și-a atacat adversarul, și El va accentua atacul acasă [îl va urmări și îl va distruge] atât prin Duhul Său, cât și prin venire. Amin.
16 Căci în Consiliu nu vom sta în fața împăratului sau a magistratului politic, ca la Augsburg (unde împăratul a publicat un edict plin de har și a făcut ca lucrurile să fie ascultate cu amabilitate [și pasiune]), ci [vom apărea] înainte Papei și diavolului însuși, care intenționează să nu asculte nimic, ci doar [atunci când cazul a fost anunțat public] să condamne, să ucidă și să ne forțeze la idolatrie. Prin urmare, nu ar trebui să-i sărutăm picioarele sau să spunem: „Tu ești milostivul meu stăpân”, ci așa cum i-a spus îngerul din Zaharia 3: 2 lui Satana: Domnul te mustră, Satane.
Partea a III-a
Articolul I: al păcatului
1 Aici trebuie să mărturisim, așa cum spune Pavel în Rom. 5:12, că păcatul a provenit [și a intrat în lume] de la un singur om, Adam, prin a cărui neascultare toți oamenii au devenit păcătoși, [și] supuși morții și diavolului. Aceasta se numește păcat original sau capital.
2 Fructele acestui păcat sunt faptele rele care sunt interzise în cele Zece Porunci, cum ar fi [neîncrederea] necredința, credința falsă, idolatria, a fi fără frica de Dumnezeu, prezumția judecata celorlați [nesăbuirea], disperarea, orbirea spirituală [sau pierderea vederii ] și, pe scurt, să nu-L cunoască sau să-L respecte pe Dumnezeu; în plus, să minți, să jur prin [să abuzezi] numele lui Dumnezeu [să jur în mod fals], să nu te rogi, să nu-L chemi pe Dumnezeu, să nu privești [să disprețuiești sau să neglijezi] Cuvântul lui Dumnezeu, să fii neascultător față de părinți, să ucizi, a fi necinstit, a fura, a înșela, etc.
3 Acest păcat ereditar este atât de profund [și oribil] o corupție a naturii încât nici un motiv nu o poate înțelege, dar trebuie [învățat și] crezut din revelația Scripturilor, Ps. 51: 5; Rom. 6: 12ss; Ex. 33: 3; Gen. 3: 7ff Prin urmare, nu sunt altceva decât eroare și orbire, în ceea ce privește acest articol ceea ce au predat medicii scolastici și anume:
4 Că de la căderea lui Adam, puterile naturale ale omului au rămas întregi și incorupte și că omul, prin natura sa, are un motiv corect și o bună voință; ce lucruri învață, ce filosofii.
5 Din nou, acel om are voința liberă de a face binele și de a omite răul și, dimpotrivă, de a omite binele și de a face răul.
6 Din nou, acel om, prin puterile sale naturale, poate respecta și respecta toate poruncile lui Dumnezeu.
7 Din nou, că, prin puterile sale naturale, omul îl poate iubi pe Dumnezeu mai presus de toate și pe aproapele său ca pe sine.
8 Din nou, dacă un om face tot ce este în el, Dumnezeu îi dă cu siguranță harul Său.
9 Din nou, dacă dorește să meargă la Taină, nu este nevoie de o bună intenție de a face bine, dar este suficient dacă nu are un scop rău să comită păcat; atât de completă și bună este natura lui și atât de eficientă Taina.
10 [Din nou] că nu se întemeiază pe Scriptură că pentru o lucrare bună este necesar Duhul Sfânt cu harul Său.
11 Astfel de lucruri și multe similare au apărut din lipsa de înțelegere și ignoranță în ceea ce privește atât acest păcat, cât și Hristos, Mântuitorul nostru, și sunt cu adevărat dogme păgâne, pe care nu le putem suporta. Căci dacă această învățătură ar fi fost corectă [aprobată], atunci Hristos a murit în zadar, întrucât nu există în om nici un defect și nici un păcat pentru care ar fi trebuit să moară; sau El ar fi murit numai pentru trup, nu pentru suflet, în măsura în care sufletul este [în întregime] sănătos, iar trupul este doar supus morții.
Articolul II: Legea
1 Aici susținem că Legea a fost dată de Dumnezeu, mai întâi, pentru a împiedica păcatul prin amenințări și frica de pedeapsă, și prin promisiunea și oferta de har și de folos. Dar toate acestea au avut neeficiență din cauza răutății pe care păcatul a făcut-o în om.
2 Căci astfel o parte [unii] s-au înrăutățit, și anume, care sunt ostili față de Lege, deoarece interzice ceea ce le place să facă și impune ceea ce nu le place să facă. Prin urmare, oriunde pot scăpa [dacă nu ar fi reținuți de] pedeapsă, ei [ar] face mai multe împotriva Legii decât înainte. Aceștia sunt, așadar, bărbații nepoliticoși și răi [neînfrânați și siguri], care fac rău oriunde [observă că au] ocazia.
3 Restul devin orbi și aroganți [sunt loviti de aroganță și orbire] și [insolent] concep ideea că respectă și pot respecta Legea prin propriile puteri, așa cum s-a spus mai sus cu privire la teologii scolastici; de acolo vin ipocriții și sfinții [drepți sau] falși.
4 Dar funcția principală sau forța Legii este aceea că acesta dezvăluie păcatul originar cu toate roadele sale și îi arată omului cât de jos a căzut natura lui și a devenit [fundamental și] complet corupt; întrucât Legea trebuie să-i spună omului că nu are Dumnezeu și nici nu-l privește pe Dumnezeu și se închină altor dumnezei, lucru pe care înainte și fără Lege nu l-ar fi crezut. În acest fel, el devine îngrozit, este umilit, desconsiderat, disperat și dorește cu îngrijorare ajutor, dar nu vede scăpare; începe să fie un dușman al lui [înfuriat pe] Dumnezeu și să murmure etc.
5 Așa spune Pavel, Rom. 4:15: Legea lucrează mânia. Și Rom. 5:20: Păcatul este sporit de Lege. [Legea a stabilit că infracțiunea ar putea abunda.]
Articolul III: Despre pocăință
1 Această funcție [a Legii] Noul Testament păstrează și îndeamnă, așa cum Sf. Pavel, Rom. 1:18 face, spunând: mânia lui Dumnezeu este descoperită din cer împotriva oricărei nelegiuiri și nedreptăți a oamenilor. Din nou, Rom 3:19: Toată lumea este vinovată înaintea lui Dumnezeu. Nimeni nu este drept înaintea Lui. Și Hristos spune, Ioan 16: 8: Duhul Sfânt va dovedi lumii păcatul.
2 Acesta este deci fulgerul lui Dumnezeu prin care El lovește într-o grămadă [aruncă la pământ] atât păcătoșii manifestați, cât și sfinții falși [ipocriți] care nu suferă pe nimeni să fie în drept [nu declară pe nimeni drept], ci îi împing pe toți la teroare și disperare. Acesta este ciocanul, așa cum spune Ieremia 23:29: Nu este Cuvântul Meu ca un ciocan care sparge stânca în bucăți? Aceasta nu este activa contritio sau pocăință fabricată, ci passiva contritio [tortura conștiinței], adevărata durere a inimii, suferință și senzație de moarte.
3 Aceasta înseamnă, deci, să începi adevărata pocăință; iar aici omul trebuie să audă o astfel de propoziție: „Nu sunteți cu toții lipsiți de socoteală, indiferent dacă sunteți păcătoși manifestați sau sfinți [în opinia voastră]; cu toții trebuie să deveniți diferiți și să faceți altfel decât sunteți și faceți acum [indiferent de ce fel de oameni ați fi], indiferent dacă sunteți cât de mari, înțelepți, puternici și sfinți posibil. Aici nimeni nu este [drept, sfânt], evlavios etc.
4 Dar la această slujbă Noul Testament adaugă imediat promisiunea consolatorie a harului prin Evanghelie, care trebuie crezută, așa cum declară Hristos, Marcu 1:15: Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie, adică deveniți diferiți și faceți altfel, și credeți-Mi promisiune. Iar Ioan, care îl precedă, este numit un predicator al pocăinței, totuși, pentru iertarea păcatelor, adică Ioan trebuia să-i acuze pe toți și să-i convingă că sunt păcătoși, ca să știe ce sunt înaintea lui Dumnezeu și să recunoască că erau oameni pierduți și ar putea fi astfel pregătiți pentru Domnul, să primească har și să aștepte și să accepte de la El iertarea păcatelor. Așa spune și Hristos Însuși, Luca 24:47:
6 Pocăința și iertarea păcatelor trebuie propovăduite în numele Meu între toate națiunile.
7 Dar ori de câte ori Legea singură, fără adăugarea Evangheliei, își exercită această funcție, nu există [nimic altceva decât] moarte și iad și omul trebuie să dispere, ca Saul și Iuda; ca Sf. Pavel, Rom. 7:10, spune: Prin păcat Legea ucide.
8 Pe de altă parte, Evanghelia aduce mângâiere și iertare nu numai într-un fel, ci prin Cuvânt și Taine și altele asemenea, așa cum vom auzi mai târziu, pentru ca [astfel] să existe cu Domnul o răscumpărare abundentă, precum Ps. . 130: 7 spune împotriva îngrozitoarei captivități a păcatului.
9 Cu toate acestea, trebuie să contrastăm acum pocăința falsă a sofiștilor cu pocăința adevărată, pentru ca ambele să fie mai bine înțelese. De falsa pocăință a papistașilor.
10 Era imposibil ca ei să învețe corect despre pocăință, deoarece nu [știau] corect [adevăratele] păcate [adevăratul păcat]. Căci, așa cum s-a arătat mai sus, ei nu cred corect în ceea ce privește păcatul originar, ci spun că puterile naturale ale omului au rămas [în întregime] nedeteriorate și incorupte; acea rațiune poate învăța corect și voința poate în conformitate cu aceasta să facă corect [să îndeplinească acele lucruri care sunt învățate]; că Dumnezeu își dăruiește cu siguranță harul Său atunci când un om face tot ceea ce este în el, după liberul său arbitru.
11 A trebuit să urmeze de aici [din această dogmă] că au [trebuie să facă] penitență doar pentru păcatele reale, cum ar fi gândurile rele la care o persoană cedează (pentru emoție rea [concupiscență, sentimente vicioase și înclinații], pofta și improprii) dispozițiile [conform lor] nu sunt păcate) și pentru cuvinte rele și fapte rele, pe care liberul arbitru le-ar fi putut omite cu ușurință.
12 Și despre o astfel de pocăință, ele fixează trei părți: contriția, mărturisirea și satisfacția, cu această [magnifică] mângâiere și promisiune adăugată: Dacă omul se căiește cu adevărat, [simte remușcarea], mărturisește, dă satisfacție, el ar fi meritat iertarea și și-a plătit păcatele înaintea lui Dumnezeu [a ispășit păcatele sale și a obținut o răscumpărare plenară]. Astfel, în pocăință, ei i-au instruit pe oameni să-și încredințeze propriile opere.
13 De aici a apărut expresia, care a fost folosită în amvon când a fost anunțată absolvirea publică oamenilor: Prelungesc, Doamne, viața mea, până când voi face satisfacție pentru păcatele mele și îmi voi schimba viața.
14 Nu a fost aici [liniște profundă] și nici o mențiune despre Hristos și nici credință; dar oamenii sperau prin propriile lor fapte să învingă și să șteargă păcatele înaintea lui Dumnezeu. Și cu această intenție am devenit preoți și călugări, pentru a ne putea înfrunta împotriva păcatului.
15 În ceea ce privește mărturisirea păcatelor (confesarea), acesta este modul în care s-a făcut: Deoarece nimeni nu și-a putut aminti toate păcatele sale (mai ales ca săvârșite pe parcursul unui an întreg), au inserat această dispoziție, și anume, dacă un păcat necunoscut ar trebui amintit mai târziu [dacă amintirea unui păcat ascuns ar trebui să se întoarcă], și acest lucru trebuie să se pocăiască și să se spovedească, etc. Între timp au fost [persoana a fost] lăudată harului lui Dumnezeu.
16 Mai mult, de vreme ce nimeni nu ar putea ști cât de mare ar trebui să fie mărturisirea păcatelor pentru a fi suficientă înaintea lui Dumnezeu, ei au dat această mângâiere: cine nu ar putea avea mărturisirea păcatelor, cel puțin ar trebui să aibă uzură, pe care eu o pot numi o jumătate de mărturisire a păcatelor sau începutul mărturisirea păcatelor; căci ei înșiși nu au înțeles nici unul dintre acești termeni și nici nu-i înțeleg acum, la fel de puțin ca și eu. O astfel de uzură a fost considerată mărturisirea păcatelor atunci când o persoană a mers la spovedanie.
17 Și când s-a întâmplat ca cineva să spună că nu poate avea contriție (mărturisirea păcatelor) și nici nu-și plânge păcatele (așa cum s-ar fi putut întâmpla în dragoste ilicită sau în dorința de răzbunare etc.), ei au întrebat dacă nu dorește sau nu vrea să aibă mărturisirea păcatelor [ plânge]. Când cineva îi răspundea Da (pentru cine, cu excepția diavolului însuși, ar spune aici Nu?), Aceștia au acceptat acest lucru ca pe o contriție și i-au iertat păcatele din cauza acestei bune lucrări a lui [pe care au împodobit-o cu numele de contriție] . Aici au citat exemplul Sfântului Bernard etc.
18 Aici vedem cum rațiunea oarbă, în chestiuni ce țin de Dumnezeu, bâjbâie și, conform propriei imaginații, caută consolare în propriile sale lucrări și nu se poate gândi la [uită complet] Hristos și credință. Dar dacă este privită [clar] în lumină, această contriție este un gând [sau imaginație] fabricat și fictiv, derivat din propriile puteri ale omului, fără credință și fără cunoașterea lui Hristos. Și în el, bietul păcătos, când se reflecta la propria sa pofta și dorința de răzbunare, uneori [poate] ar fi râs mai degrabă decât să plângă [fie a râs, fie a plâns, decât să se gândească la altceva], cu excepția celor care au fost lovit cu adevărat de [fulgerul] Legii, sau fusese supărat în zadar de diavol cu un duh îndurerat. În caz contrar [cu excepția acestor persoane], o asemenea mărturisire a păcatelor a fost cu siguranță o simplă ipocrizie și nu a mortificat pofta de păcate [flăcările păcatului]; căci trebuiau să se întristeze, în timp ce mai degrabă ar fi continuat să păcătuiască, dacă ar fi fost liber pentru ei.
19 În ceea ce privește mărturisirea, procedura era următoarea: Fiecare trebuia [a fost împiedicat] să enumere toate păcatele sale (ceea ce este un lucru imposibil). Acesta a fost un chin mare. Din cele pe care le-a uitat [Dar dacă cineva ar fi uitat unele păcate], el va fi absolvit cu condiția ca, dacă i se vor întâmpla, trebuie să le mărturisească. În acest fel, el nu a putut ști niciodată dacă a făcut o mărturisire suficient de pură [perfect și corect] sau când mărturisirea va avea vreodată un sfârșit. Cu toate acestea, el a fost arătat spre propriile sale lucruri și l-a mângâiat astfel: Cu cât se mărturisește pe deplin [sincer și sincer] și cu cât se umilește și se degradează în fața preotului, cu atât mai devreme și mai bine își dă satisfacția pentru păcatele sale; căci o asemenea smerenie ar câștiga cu siguranță har înaintea lui Dumnezeu.
20 Nici aici nu a existat credință și nici Hristos, iar virtutea absolvirii nu i-a fost declarată, ci de enumerarea păcatelor și de autosuflarea sa depindea consolarea sa. Ce tortură, ticăloșie și idolatrie a produs o astfel de confesiune este mai mult decât poate fi legat.
21 În ceea ce privește satisfacția, aceasta este de departe cea mai implicată parte [nedumeritoare] dintre toate. Căci niciun om nu ar putea ști cât să dea pentru un singur păcat, să nu spună cât pentru toți. Aici au recurs la dispozitivul de a impune o mică satisfacție, care ar putea fi într-adevăr redusă, ca cinci paternosteri, un post de zi etc .; pentru restul [care lipsea] din pocăința [lor] au fost direcționați spre purgatoriu.
22 Și aici nu a existat decât angoasă și mizerie [extremă]. [Pentru] unii au crezut că nu vor ieși niciodată din purgatoriu, deoarece, potrivit vechilor canoane, este necesară pocăința de șapte ani pentru un singur păcat muritor.
23 Cu toate acestea, încrederea a fost pusă în lucrarea noastră de satisfacție și, dacă satisfacția ar fi putut fi perfectă, încrederea ar fi fost pusă în ea în totalitate și nici credința, nici Hristos nu ar fi fost de folos. Dar această încredere era imposibilă. Căci, deși cineva a făcut pocăință în acest fel timp de o sută de ani, tot nu ar fi știut dacă și-a terminat penitența. Asta însemna pentru totdeauna să faci pocăință și să nu ajungi niciodată la pocăință.
24 Aici, acum, „Sfântul Scaun” de la Roma, venind în sprijinul bisericii sărace, a inventat îngăduințe, prin care a iertat și a remis satisfacția, mai întâi, pentru o singură instanță, timp de șapte ani, timp de o sută de ani și le-a distribuit printre cardinali și episcopi, astfel încât unul să poată acorda îngăduință pentru o sută de ani și altul pentru o sută de zile. Dar și-a rezervat singur puterea de a remite întreaga satisfacție.
25 Acum, de când acest lucru a început să producă bani, iar traficul cu tauri a devenit profitabil, el a conceput anul jubiliar de aur [un an cu adevărat purtător de aur] și l-a fixat la Roma. El a numit aceasta iertarea tuturor pedepselor și vinovăției. Apoi oamenii au venit să alerge, pentru că fiecare ar fi fost liber să fie eliberat de această povară grea, insuportabilă. Aceasta însemna să găsești [săpăturile] și să ridici comorile pământului. Imediat Papa a presat și mai mult și a înmulțit anii de aur unul peste altul. Dar cu cât devora mai mulți bani, cu atât mai mult își creștea falca. Mai târziu, prin urmare, le-a dat [acei ani de aur ai săi] de către legații săi [pretutindeni] către țări, până când toate bisericile și casele au fost pline de Anul de Aur.
26 În sfârșit, el a făcut și o străvechi în purgatoriu printre morți, mai întâi, prin întemeierea de mase și privegheri, după aceea, prin îngăduințe și Anul de Aur și, în cele din urmă, sufletele au devenit atât de ieftine, încât a eliberat una pentru o plată.
27 Dar nici toate acestea nu au avut nici un folos. Căci, deși Papa i-a învățat pe oameni să depindă și să aibă încredere în aceste indulgențe [pentru mântuire], totuși a făcut din nou [întreaga] problemă incertă. Căci în tauri, el declară: Oricine ar participa la îngăduințe sau la un An de Aur trebuie să fie spovedit, să fi mărturisit și să plătească bani. Acum, am auzit mai sus că această contruiție și mărturisire sunt cu ei nesigure și ipocrizie. La fel, nimeni nu știa ce suflet era în purgatoriu și, dacă unii erau acolo, nimeni nu știa care s-a pocăit și mărturisit în mod corespunzător. Astfel, el a luat banii prețioși [Papa a luat sfinții pence] și i-a mângâiat între timp cu [încredere în] puterea și îngăduința lui și [apoi i-a îndepărtat din nou și] i-a îndreptat din nou către incertitudinea lor muncă.
28 Dacă, acum [deși], au existat unii care nu s-au crezut [recunoscând] vinovați de astfel de păcate reale în [săvârșire] prin gânduri, cuvinte și lucrări - ca și eu, și ca mine, în mănăstiri și capitole [ frății sau colegii de preoți], și-au dorit să fie călugări și preoți și, postind, urmărind, rugându-se, spunând Liturghie, veșminte grosolane și paturi dure etc., au luptat împotriva [s-au străduit să reziste] gândurilor rele, și pe deplin cu forță, a vrut să fie sfânt și totuși răul înnăscut ereditar făcea uneori în somn ceea ce se obișnuiește să facă (așa cum mărturisesc și Sf. Augustin și Ieronim), - totuși fiecare îl ținea pe altul în stimă, astfel încât unii , conform învățăturii noastre, au fost considerați sfinți, fără păcat și plini de fapte bune, atât de mult încât, cu această minte, am comunica și vinde lucrările noastre bune celorlalți, ca ne fiind de prisos pentru cer. Acest lucru este adevărat, iar sigiliile, scrisorile și instanțele [că s-a întâmplat acest lucru] sunt la îndemână.
29 [Când au fost asemenea, spun eu], aceștia nu aveau nevoie de pocăință. Căci de ce s-ar pocăi, din moment ce nu și-au îngăduit gândurile rele? Ce ar mărturisi [cu privire la cuvintele nespuse], deoarece evitaseră cuvintele? Căci ce ar trebui să dea satisfacție, deoarece erau atât de nevinovați de orice faptă încât puteau chiar să-și vândă neprihănirea lor de prisos altor bieți păcătoși? Astfel de sfinți au fost și fariseii și cărturarii în timpul lui Hristos.
30 Aici vine îngerul înflăcărat, Sf. Ioan [Apoc.
10, adevăratul predicator al pocăinței [adevărate] și, cu un singur [tunet și] bolt, îi aruncă atât pe [cei care vând, cât și cei care cumpără lucrări] pe o singură grămadă și spune: Pocăiți-vă! Mat. 3: 2.
31 Acum, cei dintâi [săracii săraci] își imaginează: De ce, ne-am căit! Aceștia din urmă [restul] spun: Nu avem nevoie de pocăință.
32 Ioan spune: Pocăiți-vă, amândoi, căci sunteți falși pocăiți; la fel și acești [ceilalți] sfinți falși [sau ipocriți] și toți de ambele părți nu aveți nevoie de iertarea păcatelor, deoarece niciunul dintre voi nu știe ce este adevăratul păcat să nu spui nimic despre datoria ta de a te pocăi de el și de a-l respinge . Căci nimeni dintre voi nu este bun; ești plin de necredință, prostie și ignoranță a lui Dumnezeu și a voinței lui Dumnezeu. Căci El este prezent, din a cărui plenitudine am primit tot ceea ce am primit și har pentru har, Ioan 1:16, și fără El nimeni nu poate fi drept înaintea lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă doriți să vă pocăiți, pocăiți-vă bine; penitența voastră nu va realiza nimic [nu este nimic]. Și voi ipocriții, care nu aveți nevoie de pocăință, puiet de șerpi, cine v-a asigurat că veți scăpa de mânia care va veni? etc. Matt. 3: 7; Luca 3: 7.
33 În același mod, predică și Pavel, Rom. 3: 10-012: Nu este nimeni neprihănit, nu este nimeni care să înțeleagă, nu este nimeni care să caute pe Dumnezeu, nu este nimeni care să facă binele, nimeni nu; toți au ieșit din drum; sunt împreună devin nerentabile.
34 Și Fapte 17:30: Dumnezeu poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. „Toți oamenii”, spune El; nimeni nu este exceptat.
35 Această pocăință ne învață să discernem păcatul și anume că suntem cu totul pierduți și că nu este nimic bun în noi de la cap până la picioare [atât în interior, cât și în exterior] și că trebuie să devenim absolut oameni noi și alții.
36 Această pocăință nu este fragmentară [partiționată] și nici cerșită [fragmentară], ca aceea care fac penitență pentru păcatele efective și nici nu este incertă. Căci nu dezbate ce este sau nu păcatul, ci aruncă totul pe o grămadă și spune: Totul în noi nu este altceva decât păcatul [afirmă că, față de noi, totul este pur și simplu păcat (și nu există nimic în noi nu este păcat și vinovăție)]. La ce folosește [De ce dorim] investigarea, împărțirea sau distincția mult timp? Și din acest motiv, această mărturisire nu este [îndoielnică sau] incertă. Căci nu a mai rămas nimic din care să ne putem gândi la un lucru bun care să plătească pentru păcat, dar, există doar o disperare sigură în ceea ce privește tot ceea ce suntem, gândim, vorbim sau facem [orice speranță trebuie lăsată deoparte cu privire la toate] , etc.
37 În mod similar, mărturisirea, de asemenea, nu poate fi falsă, incertă sau fragmentară [mutilată sau fragmentară]. Căci cel care mărturisește că totul în el nu este altceva decât păcatul nu înțelege toate păcatele, nu le exclude, nu uită nici unul.
38 Nici satisfacția nu poate fi nesigură, pentru că nu este lucrarea noastră nesigură și păcătoasă, ci suferința și sângele Mielului [nepătat și] nevinovat al lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii.
39 Despre această pocăință propovăduiește Ioan și apoi Hristos în Evanghelie, și și noi. Prin această [propovăduire] a pocăinței, aruncăm la pământ pe Papa și tot ceea ce este zidit pe faptele noastre bune. Căci totul este construit pe o fundație putredă și deșartă, care se numește o lucrare sau o lege bună, chiar dacă nu există o lucrare bună, ci doar fapte rele și nimeni nu împlinește Legea (așa cum spune Hristos, Ioan 7:19) , dar toți îl transgresează. Prin urmare, clădirea [care este ridicată peste ea] nu este altceva decât minciună și ipocrizie, chiar [în partea] în care este cea mai sfântă și frumoasă.
40 Și la creștini această pocăință continuă până la moarte, pentru că, întreaga viață se luptă cu păcatul rămas în trup, ca Pavel, Rom. 7: 14-25, [arată] mărturisește că el luptă cu legea în trupul său etc .; și asta, nu prin propriile sale puteri, ci prin darul Duhului Sfânt care urmează iertarea păcatelor. Acest dar curăță și curăță zilnic păcatele rămase și funcționează astfel încât să-l facă pe om cu adevărat curat și sfânt.
41 Papa, teologii, juriștii și orice alt om nu știu nimic despre asta [din propria lor rațiune], dar este o doctrină din cer, revelată prin Evanghelie și ea trebuie să sufere pentru a fi numită erezie de „sfinții” fără de Dumnezeu [ sau fățarnici].
42 Pe de altă parte, dacă s-ar ridica anumiți sectariști, dintre care unii sunt probabil deja existenți, și în timpul insurecției [țăranilor] mi-a părut propria părere, susținând că toți cei care au primit odată Duhul sau iertarea păcatelor sau au devenit credincioși, chiar dacă ar trebui ulterior să păcătuiască, ar rămâne totuși în credință și un astfel de păcat nu le-ar face rău și, prin urmare, strigând astfel: „Fă ceea ce îți place; dacă crezi, totul nu înseamnă nimic; credința șterge toate păcatele ”etc. - se spune, în plus, că dacă cineva păcătuiește după ce a primit credință și Duh, nu a avut niciodată cu adevărat Duhul și credința: am avut înaintea mea [văzut și auzit] mulți dintre aceștia sunt oameni nebuni și mă tem că la unii un astfel de diavol rămâne în continuare [ascunzându-se și locuind].
43 În consecință, este necesar să știm și să învățăm că atunci când oamenii sfinți, care încă mai au și simt păcatul originar, se căiesc și se luptă zilnic cu el, se întâmplă să cadă în păcate vădite, precum David în adulter, crimă și hulă, că atunci credința și Duhul Sfânt s-au îndepărtat de ei [au izgonit credința și Duhul Sfânt]. Căci Duhul Sfânt nu permite păcatului să aibă stăpânire, să câștige stăpânirea pentru a fi împlinit, ci îl reprimă și îl reține, astfel încât să nu facă ceea ce dorește. Dar dacă face ceea ce dorește, Duhul Sfânt și credința [cu siguranță] nu sunt prezente. Căci Sfântul Ioan spune: 1 Ioan 3: 9: Oricine se naște din Dumnezeu nu săvârșește păcatul, ... și nu poate păcătui. Și totuși este adevărul și atunci când același Sfânt Ioan spune, 1: 8: Dacă spunem că nu avem păcat, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este în noi.
Articolul IV: despre Evanghelie
Vom reveni acum la Evanghelie, care, nu doar într-un fel, ne oferă sfaturi și ajutor împotriva păcatului; căci Dumnezeu este super-puternic și bogat [și liberal] în harul [și bunătatea Sa]. În primul rând, prin Cuvântul rostit prin care se predică iertarea păcatelor [El poruncește să fie predicat] în întreaga lume; care este oficiul particular al Evangheliei. În al doilea rând, prin Botez. În al treilea rând, prin sfânta Taină a altarului. În al patrulea rând, prin puterea cheilor și, de asemenea, prin conversația reciprocă și consolarea fraților, Mat. 18:20: Unde sunt adunați doi sau trei, etc.
Articolul V: Botezul
1 Botezul nu este altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu în apă, poruncit de instituția Sa sau, după cum spune Pavel, o spălare în Cuvânt; precum mai spune Augustin: Lasă Cuvântul să ajungă la element și devine o Taină.
2 Și din acest motiv nu ne ținem de Toma și de predicatorii monahi [sau dominicani] care uită Cuvântul (instituția lui Dumnezeu) și spun că Dumnezeu a împărtășit apei o putere spirituală, care prin apă spală păcatul.
3 Nici [nu suntem de acord] cu Scot și călugării descălți [minoriți sau călugări franciscani], care învață că, prin asistența voinței divine, Botezul spală păcatele și că această ablație are loc numai prin voința lui Dumnezeu și nicidecum prin Cuvânt sau apă.
4 În ceea ce privește botezul copiilor, susținem că copiii ar trebui să fie botezați. Căci aparțin răscumpărării făgăduite făcute prin Hristos și Biserica ar trebui să le administreze [Botezul și vestirea acelei făgăduințe].
Articolul VI: Sacramentul Altarului
1 Din Taina Altarului susținem că pâinea și vinul din cină sunt adevăratul trup și sângele lui Hristos și sunt date și primite nu numai de credincioși, ci și de creștinii răi.
2 Și că nu trebuie dată o singură formă. [Căci] nu avem nevoie de acea înaltă artă [înțelepciunea specioasă], care să ne învețe că sub forma unică există la fel de mult ca sub ambele, așa cum învață sofiștii și Sinodul de la Constantinopol.
3 Căci, chiar dacă ar fi adevărat că există atât sub unul cât și sub ambele, totuși singura formă nu este întreaga rânduială și instituție [făcută] rânduite și poruncite de Hristos.
4 Și condamnăm în mod special și, în numele lui Dumnezeu, îi blamăm pe cei care nu numai că omit ambele forme, ci și le interzic, în mod autentic [tiranic] ca erezie, și astfel se înalță împotriva și deasupra lui Hristos, Domnul nostru și Dumnezeu [opus și plasându-se înaintea lui Hristos] etc.
5 În ceea ce privește transsubstanțierea, nu ne pasă, nimic din subtilitatea sofistică prin care ei învață că pâinea și vinul își lasă sau își pierd propria substanță naturală și că rămân doar aspectul și culoarea pâinii și nu pâinea adevărată. Căci este în perfect acord cu Sfintele Scripturi că există și rămâne pâine, așa cum o numește Pavel însuși, 1 Cor. 10:16: Pâinea pe care o rupem. Și 1 Cor. 11:28: Să mănânce astfel din pâinea aceea.
Articolul VII: Oficiul Cheilor
1 Cheile sunt o slujbă și o putere dată de Hristos Bisericii pentru legarea și pierderea păcatului, nu numai păcatele grosolane și bine cunoscute, ci și subtilele, ascunse, care sunt cunoscute numai de Dumnezeu, așa cum este scris în [ Ps. 19:12]: Cine poate înțelege greșelile sale? Și în Rom. 7:25 Însuși Sfântul Pavel se plânge că, cu trupul, slujește legea păcatului.
2 Căci nu este în puterea noastră, ci aparține numai lui Dumnezeu, să judecăm care, cât de mari și cât de multe sunt păcatele, așa cum este scris în Ps. 143: 2: Nu intra în judecată cu robul Tău; căci în ochii Tăi nu va fi justificat niciun om viu.
3 Și Pavel spune: 1 Cor. 4: 4: Căci nu știu nimic singur; totuși nu sunt justificat prin aceasta.
Articolul VIII: De spovedanie
1 Întrucât Absoluția sau Puterea Cheilor este, de asemenea, un ajutor și mângâiere împotriva păcatului și a unei conștiințe slabe, rânduite de Hristos [Însuși] în Evanghelie, Spovedania sau Absoluția nu ar trebui nicidecum desființate în Biserică, mai ales din cauza conștiințe [tandre și] timide și din cauza tinerilor neantrenați [și capricioși], pentru a putea fi examinați și instruiți în doctrina creștină.
2 Dar enumerarea păcatelor ar trebui să fie liberă pentru fiecare, cu privire la ceea ce dorește să enumere sau să nu enumere. Cât timp suntem în trup, nu vom minți atunci când spunem: „Sunt un om sărac [recunosc că sunt un păcătos nenorocit], plin de păcat”. Rom. 7:23: Văd o altă lege în membrii mei etc. Căci, din moment ce absolvirea privată își are originea în Oficiul Cheilor, nu ar trebui să fie disprețuită [neglijată], ci foarte mult și foarte apreciată [de cea mai mare valoare], ca [de asemenea ] toate celelalte slujbe ale Bisericii creștine.
3 Și în acele lucruri care privesc Cuvântul rostit, exterior, trebuie să susținem cu tărie că Dumnezeu nu-i dăruiește nimănui Duhul sau harul, decât prin sau cu Cuvântul exterior anterior, pentru ca noi [astfel] să fim protejați împotriva entuziaștilor , adică, duhuri care se laudă că au Duhul fără și înaintea Cuvântului și, în consecință, judecă Scriptura sau Cuvântul rostit și le explică și întinde după bunul plac, așa cum a făcut Muenzer, și mulți încă o fac în prezent, care doresc să fie judecători acuți între Duh și epistole și totuși nu știu ce spun sau declară.
4 Căci [într-adevăr] papalitatea nu este altceva decât un entuziasm pur, prin care Papa se laudă că toate drepturile există în sanctuarul inimii sale și tot ce decide și poruncește cu [în] biserica sa este spirit și drept, chiar dacă este deasupra și contrară Scripturii și Cuvântului rostit.
5 Toate acestea sunt vechiul diavol și șarpele cel vechi, care i-au convertit și pe Adam și Eva în entuziaști și i-au condus de la Cuvântul exterior al lui Dumnezeu la spiritualizare și îngâmfare, și totuși a realizat acest lucru prin alte cuvinte exterioare.
6 La fel cum și entuziaștii noștri [în prezent] condamnă Cuvântul exterior, și totuși ei înșiși nu tac, ci umplu lumea cu mândriile și scrierile lor, ca și cum, într-adevăr, Duhul nu ar putea veni prin scrieri și cuvântul rostit al apostolilor, dar [mai întâi] prin scrierile și cuvintele lor trebuie să vină. De ce [atunci] nu omit nici predicile și scrierile lor, până când Duhul Însuși nu vine la oameni, fără scrierile lor și înaintea lor, întrucât se laudă că El a intrat în ele fără propovăduirea Scripturilor? Dar dintre aceste chestiuni nu mai este timp să ne disputăm mai mult; în altă parte am îndemnat suficient acest subiect.
7 Căci chiar și cei care cred înainte de Botez, sau devin credincioși în Botez, cred prin Cuvântul exterior anterior, așa cum adulții, care au ajuns la rațiune, trebuie să fi auzit mai întâi: Cel ce crede și este botezat va fi mântuit, chiar dacă ei sunt la început necredincioși și primesc Duhul și Botezul după zece ani.
8 Cornelius, Faptele Apostolilor 10: 1, auzise cu mult timp înainte printre evrei despre Mesia care venea, prin care era drept înaintea lui Dumnezeu, și cu o asemenea credință rugăciunile și milostenia lui erau acceptabile pentru Dumnezeu (așa cum Luca îl numește devotat și temător de Dumnezeu) ), și fără un astfel de Cuvânt și audiere anterioare nu ar fi putut crede sau fi fost drepți. Dar Sfântul Petru a trebuit să-i dezvăluie că Mesia (în care, ca unul care urma să vină, până atunci credea) venise acum, ca nu cumva credința sa cu privire la venirea lui Mesia să-l țină captiv printre evreii împietriți și necredincioși, dar să știți că acum trebuia să fie mântuit de actualul Mesia și nu trebuie, împreună cu [râvnirea] evreilor să-L neagă și nici să-L persecute.
9 Într-un cuvânt, entuziasmul intră în Adam și în copiii săi de la început [de la prima cădere] până la sfârșitul lumii, [otravă] fiind implantată și infuzată în ei de vechiul dragon și este originea, puterea [viața] și forța tuturor ereziei, în special a Papalității și a lui Mahomed.
10 Prin urmare, ar trebui și trebuie să menținem în mod constant acest punct, că Dumnezeu nu dorește să se ocupe de noi altfel decât prin Cuvântul rostit și Taine.
11 Diavolul însuși este înălțat ca Duh fără Cuvânt și Taine. Căci Dumnezeu a dorit să se arate chiar lui Moise prin rugul aprins și Cuvântul rostit; și niciun profet, nici Ilie, nici Eliseu, nu au primit Duhul fără cele Zece Porunci [sau Cuvântul rostit].
12 Nici Ioan Botezătorul nu a fost conceput fără cuvântul precedent al lui Gabriel și nici nu a sărit în pântecele mamei sale fără vocea Mariei.
13 Și Petru spune: 2 Pet. 1:21: Profeția nu a venit din voia omului; dar oamenii sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit în timp ce erau mișcați de Duhul Sfânt. Fără Cuvântul exterior, totuși, nu erau sfinți, cu atât mai puțin Duhul Sfânt i-ar fi determinat să vorbească atunci când erau încă sfinți [sau profani]; căci erau sfinți, spune el, de când Duhul Sfânt a vorbit prin ei.
Articolul IX: Despre excomunicare
1 O excomunicare mai mare, așa cum o numește Papa, o considerăm doar ca o pedeapsă civilă și nu ne privește pe noi, slujitorii Bisericii. Dar cea mai mică, adică excomunicarea creștină adevărată, constă în aceasta, că păcătoșii manifestați și obstinați nu sunt admiși la Taina și la alte comuniuni ale Bisericii până când nu își modifică viața și evită păcatul. Și misiunea nu trebuie să amestece pedepsele seculare cu această pedeapsă ecleziastică sau excomunicare.
Articolul X: Despre ordinării și al apel
1 Dacă episcopii ar fi adevărați episcopi [și-ar îndeplini pe bună dreptate funcția] și s-ar dedica Bisericii și Evangheliei, li s-ar putea acorda din dragoste și unitate, dar nu din necesitate, să rânduiască și să confirme noi și predicatorii noștri; omițând, totuși, toate comediile și afișarea spectaculoasă [înșelăciuni, absurdități și apariții] ale defilării și pompei necreștinești [păgâne].
2 Dar pentru că nici nu sunt, nici nu doresc să fie, adevărați episcopi, ci domni și prinți lumești, care nu vor predica, nici nu vor învăța, nici nu vor boteza, nu vor administra Cina Domnului, nici nu vor îndeplini nicio lucrare sau slujire a Bisericii și, în plus, persecută și condamnă pe cei care îndeplinesc aceste funcții, fiind chemată să facă acest lucru, Biserica nu ar trebui să rămână fără slujitori [pentru a fi părăsiți sau lipsiți de slujitori].
3 Prin urmare, așa cum ne învață exemplele străvechi ale Bisericii și ale Părinților, noi înșine ar trebui să rânduim persoane potrivite pentru această funcție; și, chiar și în conformitate cu propriile legi, nu au dreptul să ne interzică sau să ne împiedice. Căci legile lor spun că cei rânduiți chiar de eretici ar trebui să fie declarați [cu adevărat] rânduiți și să rămână rânduiți [și că o astfel de hirotonire nu trebuie schimbată], așa cum scrie Sfântul Ieronim despre Biserica din Alexandria, că la început a fost guvernată în comun de preoți și predicatori, fără episcopi.
Articolul XI: Despre căsătoria preoților
1 Pentru a interzice căsătoria și pentru a încărca ordinea divină a preoților cu celibatul perpetuu, aceștia nu au avut nici autoritate și nici drept [au făcut din răutate, fără niciun motiv cinstit], dar s-au comportat ca niște ticăloși anti-creștini, tirani, disperați [au a îndeplinit lucrarea anticristului, a tiranilor și a celor mai răi stâlpi] și, prin aceasta, au provocat tot felul de păcate oribile, abominabile, nenumărate de nestăpânire [pofte depravate], în care se mai tânjesc.
2 Acum, atât de puțin nouă sau lor nu li s-a dat puterea de a face o femeie dintr-un bărbat sau un bărbat dintr-o femeie sau de a anula oricare dintre sexe, atât de puțin au avut puterea de a [despărți și] a separa astfel de creaturi ale lui Dumnezeu sau să le interzică să trăiască [și să conviețuiască] cinstit în căsătorie între ei.
3 Prin urmare, nu suntem dispuși să acceptăm celibatul lor abominabil și nici nu-l vom tolera, ci dorim să avem căsătoria liberă așa cum Dumnezeu a instituit-o [și a rânduit-o] și nu dorim nici să-i anulăm, nici să-i împiedicăm lucrarea; căci Pavel spune: 1 Tim. 4: 1ff, că această [interdicție a căsătoriei] este o doctrină a diavolilor.
Articolul XII: Biserica
1 Nu le recunoaștem că sunt Biserica și [în adevăr] nu sunt [Biserica]; nici nu vom asculta acele lucruri pe care, sub numele de Biserică [catolică], le impun sau le interzic.
2 Căci, slavă Domnului, [astăzi] un copil de șapte ani știe ce este Biserica și anume sfinții credincioși și mieii care aud glasul Păstorului lor. Căci copiii se roagă astfel: cred într-o biserică sfântă [catolică sau] creștină.
3 Această sfințenie nu constă în haine albe, tonsuri, rochii lungi și alte ceremonii ale acestora concepute de ei dincolo de Sfânta Scriptură, ci în Cuvântul lui Dumnezeu și credința adevărată.
Articolul XIII: Cum se justifică cineva înaintea lui Dumnezeu și a faptelor bune
1 Ceea ce am învățat până acum și în mod constant cu privire la acest lucru nu știu cum să mă schimb în cel mai mic, și anume că prin credință, așa cum spune Sfântul Petru, dobândim o inimă nouă și curată, iar Dumnezeu ne va considera și ne consideră întru totul drepți și sfinți de dragul lui Hristos, Mediatorul nostru. Și, deși păcatul în trup nu a fost încă înlăturat cu totul sau a devenit mort, totuși El nu-l va pedepsi și nici nu-l va aminti.
2 Și o astfel de credință, reînnoire și iertare a păcatelor este urmată de fapte bune. Și ceea ce există încă păcătos sau imperfect în ele nu va fi considerat păcat sau defect, nici măcar [și asta] de dragul lui Hristos; dar întregul om, atât în ceea ce privește persoana sa, cât și lucrările sale, trebuie să fie chemat și să fie drept și sfânt din harul și mila curată, vărsate asupra noastră [desfășurat] și răspândite peste noi în Hristos.
3 Prin urmare, nu ne putem lăuda cu multe merite și lucrări, dacă sunt privite în afară de har și milă, dar așa cum este scris, 1 Cor. 1:31: Cine slăvește, să se laude în Domnul, și anume că are un Dumnezeu milostiv. Căci astfel totul este bine.
4 În plus, spunem că, dacă nu urmează faptele bune, credința este falsă și nu este adevărată.
Articolul XIV: Despre jurămintele monahale
1 Întrucât jurămintele călugărești intră în conflict direct cu primul articol principal, acestea trebuie abolite absolut. Căci din ei spune Hristos: Mat. 24: 5,23 : Eu sunt Hristos etc.
2 Căci cel care face jurământul de a trăi ca călugăr, crede că va intra într-un mod de viață mai sfânt decât o fac creștinii obișnuiți și dorește să câștige cerul prin propriile sale lucrări nu numai pentru el însuși, ci și pentru alții; aceasta este pentru a-L nega pe Hristos.
3 Și se laudă din Sfântul lor Toma că un jurământ monahal este egal cu Botezul. Aceasta este hulă [împotriva lui Dumnezeu].
Articolul XV: Despre tradițiile umane
1 Declarația papistașilor că tradițiile umane servesc la iertarea păcatelor sau merită mântuirea este [cu totul] necreștină și condamnată, așa cum spune Hristos Mat. 15: 9: Degeaba Mă închină, învățând poruncile poruncilor oamenilor.
2 Din nou, Tit 1:14: şi să nu se ţină ... şi de porunci date de oameni, care se întorc de la adevăr. Din nou, atunci când declară că este un păcat de moarte dacă încalcă aceste rânduieli [nu respectă aceste legi], nici acest lucru nu este corect.
3 Acestea sunt articolele pe care trebuie să stau și, dacă vrea Dumnezeu, voi sta până la moartea mea; și nu știu cum să schimb sau să cedez ceva în ele. Dacă cineva dorește să dea ceva, să facă acest lucru, o fac cu pericolul conștiinței sale.
4 În sfârșit, rămâne încă sacul de imposturi al Papei referitor la articole prostești și copilărești, precum dedicarea bisericilor, botezul clopotelor, botezul pietrei de altar și invitarea sponsorilor la aceste rituri, care ar face donații pentru ele . Un astfel de botez este o ocară și o batjocură a Sfântului Botez, prin urmare nu trebuie tolerată.
5 În plus, în ceea ce privește sfințirea lumânărilor de ceară, ramurilor de palmier, prăjiturilor, ovăzului, [ierburilor,] condimentelor etc., care nu pot fi numite consacrări, ci sunt pur și simplu batjocură și fraude. Și astfel de înșelăciuni sunt nenumărate, pe care le recomandăm pentru adorația zeului lor și a lor înșiși, până când se vor sătura de ea. Nu [ar trebui] să avem nimic de-a face cu ei.
Semnături
1 Dr. Martin Luther a subscris.
2 Dr. Justus Jonas, rector, s-a abonat cu propria sa mână.
3 Dr. John Bugenhagen, Pomeranus, semnat.
4 Dr. Caspar Creutziger am semnat.
5 Niclas Ambsdorf din Magdeburg am semnat.
6 George Spalatin din Altenburg am semnat.
7 Eu, Philip Melanchthon, consider [aprob] articolele de mai sus drepte de drept și creștin. Dar, în ceea ce privește Papa, susțin că, dacă ar permite Evanghelia, superioritatea sa asupra episcopilor pe care o are altfel, îi este recunoscută de dreptul omului și de noi, de dragul păcii și al unității generale a acelor creștini care sunt, de asemenea, sub el și pot fi sub el în continuare.
8 John Agricola din Eisleben am semnat.
9 Gabriel Didymus am semnat.
10 Eu, dr. Urban Rhegius, superintendent al bisericilor din Ducatul Lueneburg, mă înscriu în numele meu și în numele fraților mei și al Bisericii din Hanovra.
11 Eu, Stephen Agricola, ministru la Hof, am semnat.
12 De asemenea, eu, John Draconites, profesor și ministru la Marburg, am semnat.
13 Eu, Conrad Figenbotz, pentru slava lui Dumnezeu, susțin că așa am crezut și încă predic și cred ferm ca mai sus.
14 Eu, Andrew Osiander din Nuernberg, am semnat.
15 Eu, Magister Veit Dieterich, ministru la Nuernberg, am semnat.
16 Eu, Erhard Schnepf, predicator la Stuttgart, am semnat.
17 Conrad Oetinger, predicatorul ducelui Ulrich la Pforzheim.
18 Simon Schnevveis, pastor al Bisericii din Crailsheim.
19 Eu, John Schlainhauffen, pastor al Bisericii din Koethen, subscriu.
20 Reverendul Magister George Helt din Forchheim.
21 Cuviosul Magister Adam de Fulda, Predicator în Hessa.
22 Reverendul Magister Anthony Corvinus, Predicator în Hessa.
23 Eu, doctorul John Bugenhagen, Pomeranus, subscriu din nou în numele magisterului John Brentz, deoarece la plecarea de la Smalcald m-a îndrumat oral și printr-o scrisoare, pe care am arătat-o fraților care am semnat.
24 Eu, Dionisie Melander, subscriu la Spovedanie, Scuze și Concordie pe tema Euharistiei.
25 Paul Rhodius, Superintendentul lui Stettin.
26 Gerard Oeniken, Superintendentul Bisericii din Minden.
27 Eu, Brixius Northanus, ministru al Bisericii lui Hristos care se află la Soest, subscriu la articolele Cuviosului Părinte Martin Luther și mărturisesc că până acum am crezut și am învățat astfel și, prin Duhul lui Hristos, voi continua astfel să credeți și învățați.
28 Michael Coelius, predicator la Mansfeld, am semnat.
29 Reverendul Magister Peter Geltner, predicator la Frankfort, am semnat.
30 Wendal Faber, pastor al orașului Seeburg din Mansfeld.
31 Eu, John Aepinus, am semnat.
32 La fel, eu, John Amsterdam din Bremen.
33 Eu, Frederick Myconius, pastor al Bisericii de la Gotha din Turingia, mă abonez în numele meu și în cel al lui Justus Menius din Eisenach
34 Eu, doctorul John Lang, predicator al Bisericii din Erfurt, mă abonez cu propria mână în numele meu și în cel al celorlalți colegi ai mei din Evanghelie, și anume:
35 Reverendul Licențiat Ludwig Platz din Melsungen.
36 Reverendul Magister Sigismund Kirchner.
37 Reverendul Wolfgang Kismetter.
38 Cuviosul Melchior Weitmann.
39 Reverendul John Tall.
40 Reverendul John Kilian.
41 Reverendul Nicholas Faber.
42 Reverendul Andrew Menser.
43 Și eu, Egidius Mechler, m-am semnat cu mâna mea.
